Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden s-a constituit în toamna anului 2020 având ca misiune creșterea puterii locuitorilor din cartierul Bartolomeu Avantgarden pentru a controla schimbările din comunitate care le afectează viața, prin proiecte care stimulează participarea publică și contribuie la buna guvernare.
- 9 decembrie 2020 – lansare și apariții în presa locală prin comunicat oficial.
- 16 decembrie 2020 – Am fost prezenți și am comunicat punctul nostru de vedere la dezbaterea despre poluarea din Brașov organizată de Primăria Municipiului Brașov.
- Interpelări cu privire la liberalizarea pieței energiei electrice către Maurer Imobiliare, Electrica Furnizare, ANRE și ANPC în lunile decembrie 2020-ianuarie 2021. ANPC a făcut verificări în privința situației în care se găsea ansamblul rezidențial Avantgarden3 cu privire la imposibilitatea locatarilor de a încheia un contract de energie electrică cu orice furnizor. A urmat un lung șir de demersuri, amenzi ale ANPC contestate de dezvoltator în instanță, apoi societatea în cauză a fost obligată să se pună în legalitate și să obțină licență de distribuție a energiei electrice. La aproape doi ani distanță și multe alte acțiuni întreprinse, proprietarii apartamentelor se pot muta la orice furnizor de energie electrică, fără a mai exista situația de monopol inițială.
- ianuarie 2021 petiție pentru îmbunătățirea transportului public în cartierul Avantgarden. În urma acestei petiții frecvența liniei 15 a fost îmbunătățită (ultima modificare acum o lună), linia 25 a fost prelungită până în cartierul Astra în weekend și în afara orelor de vârf. Linia 28 încă așteaptă o îmbunătățire de frecvențe la orele de vârf, dar s-au introdus între timp și autobuze școlare în cartier care au mai preluat din traficul de călători dimineața. Petiția a mai vizat și amenajarea corespunzătoare a stației RATBV de pe str. Institutului, care în primăvara anului 2022 a fost prevăzută cu alveolă și refugiu. Tot atunci, s-a mai avut în vedere și amplasarea în cartierul Avantgarden a unui automat de bilete. Demersul abia în aceste zile prinde contur, când se caută o soluție de branșament la energie electrică în zonă.
- 15 martie 2021, Adresă pentru amenajarea unei treceri de pietoni la grădinița de pe Str. Fuiorului nr. 40. Adresa a fost soluționată de Primăria Brașov pe data de 11.11.2021 prin amenajarea trecerii de pietoni. De asemenea, se solicitase și montarea unor bumpere, având în vedere că trecerea este situată în curbă și se mai pot cauza accidente dacă viteza de deplasare a autoturismelor este mare, iar acestea nu au fost montate până în prezent.
- 16 februarie – În urma sesizărilor primite de la cetățenii din zonă, am sesizat SGA și Apele Române cu privire la un canal cu miros pestilențial de pe str. Lebedei. În urma acestei sesizări, am fost informați că s-au găsit mici nereguli și s-au luat măsuri, inclusiv de amendare a societății care se face responsabilă de deversări neconforme.
- În luna martie 2021, Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden participă cu proiectul de îmbunătățire a transportului public din cartierul Avantgarden la ”Gala Premiilor Participării Publice” organizată de CeRe.
- 18 martie 2021 – Petiție pentru ocuparea abuzivă a unui loc de parcare în cartierele noi ale orașului, cartiere care au parcări private și unde Poliția Locală nu poate interveni ca în cazul parcărilor de reședință cu abonament, proprietate publică. Deocamdată petiția a rămas fără soluționare, răspunsul autorităților fiind acela că nu au bază legală pentru a interveni pe acest tip de parcări.
- 30 martie 2021– Am luat parte pentru prima dată la Gala Participării Publice organizată de Asociația CeRe cu proiectul pentru îmbunătățirea transportului în comun în cartierul nostru.
- 8 aprilie 2021 – Asociația noastră a participat la conferința ”Politica Urbană a României” organizată de Banca Mondială și de Asociația Citadini.ro.
- 11 Aprilie 2021 a marcat a treia ediție “Let’s do it, Avantgarden!”, o acțiune de ecologizare care deja devine tradiție, sub umbrela Asociației Comunitare Bartolomeu Avantgarden.
- 22 aprilie 2021 – Cetățenii din faza IV Av3 și cei care locuiesc pe Str. Graurului ne-au sesizat că în intersecția str. Lebedei cu Pelicanului există o problemă de vizibilitate. În urma acestor discuții, am creat o petiție înaintată Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Brașov prin care solicităm montarea unei oglinzi rutiere în intersecție pentru a ușura asigurarea autovehiculelor. Pe data de 11 august 2021 oglinda a fost montată.
- 22 aprilie 2021– În urma demersurilor Asociației Comunitare Bartolomeu Avantgarden cu privire la situația juridică a drumurilor din cartierul Avantgarden3, a avut loc o interpelare a consilierului Ioan Corbu în ședința ordinară a CL Brașov, unde viceprimarul Sebastian Rusu a precizat că s-au purtat discuții cu dezvoltatorul, urmând ca în cel mult o lună să fie predate drumurile Primăriei la stadiul de binder;
- 4 mai 2021 – conform solicitării Asociației Comunitare Bartolomeu Avantgarden de îmbunătățire a transportului public în cartier, linia 25 a fost suplimentată cu un autobuz;
- 8 mai 2021 – Continuarea acțiunii de ecologizare ”Let’s do it, Avantgarden!”. După două zile de igienizare, 350 de saci de gunoi au fost strânși din jurul cartierului Avantgarden Bartolomeu;
- 11 mai 2021– În urma mai multor sugestii primite de la locuitori, am formulat o solicitare către Primăria Brașov pentru instalarea unor recipiente de colectare selectivă a deșeurilor (clopote pentru plastic, hârtie și sticlă) în cartierul Avantgarden Bartolomeu, care să permită o reciclare facilă a acestor materiale. Departamentul tehnic din cadrul primăriei s-a deplasat la fața locului, iar pe 19 noiembrie 2021 au fost montate primele recipiente (clopote) pentru colectarea selectivă.
- 18 mai 2021 – Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden a participat la dezbaterea publică privind Ghidul de Finanțare de proiecte pentru „Forumul Orașelor Verzi”;
- 26 mai 2021 – Adresă pentru reamenajarea pasajului pietonal de la calea ferată (str Spicului spre OMV). Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden a primit o sesizare de la un domn ce folosește scaun rulant pentru deplasare, care pur și simplu nu poate traversa pasajul de la str. Spicului din cauza înclinarii prea mari a rampei de acces. Spre OMV și pe jos sau gheata. Pasajul amenajat abia în toamna trecută se macină de la apa pluvială, semn că au folosit materiale de calitate îndoielnică.scările au o înclinare mare, fiind un real pericol pentru trecători, mai ales dacă e ud. Iarba trebuie cosită, dar aici trebuie precizat că e zona de protecție a CFR și s-ar putea ca doar ei să poată interveni. Am solicitat Primăriei Brasov reamenajarea acestui pasaj astfel încât să permită accesul tuturor persoanelor și să fie îndepărtată vegetația din jur;
- 8 iunie 2021 – Adresă privind groapa de la stația RATBV de pe strada Spicului, cu asfalt decopertat, accesul autobuzelor în alveolă făcându-se anevoios. Am solicitat Direcției Drumuri din cadrul Primăriei Brașov asfaltarea corespunzătoare a acestei porțiuni de drum, acțiune care a avut loc pe data de 22 iunie;
- 18 iunie 2021 – Sesizare cu privire la existența unei probleme de salubritate pe strada Lanurilor, unde de câteva zile exista un ”munte de gunoaie” cu miros pestilențial. Gunoiul a fost ridicat în aceeași zi de către firma de salubritate, dar problema se repetă. Vom solicita Primăriei Brașov identificarea unei soluții pentru rezolvarea acestor incidente.
- 8 iulie 2021 – Adresă pentru reamenajarea pasajului pietonal de la calea ferată (str Spicului spre OMV). Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden a primit o sesizare de la un domn ce folosește scaun rulant pentru deplasare, care pur și simplu nu poate traversa pasajul de la str. Spicului din cauza înclinarii prea mari a rampei de acces. Adresa încă așteaptă rezolvarea.
- 13 iulie 2021 – Am fost selectați în proiectul „Pași Civici către o comunitate puternică”, un proiect de advocacy, organizare și mobilizare comunitară. Suntem unul dintre cele 12 ONG-uri pe care CeRe le susține să construiască comunități puternice, să cunoască nevoile întregii comunități și să lupte pentru ca acestea să fie acoperite, atunci când autoritățile nu le iau în considerare.
Proiectul “Pași Civici către o comunitate puternică” este derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în parteneriat cu Asociația Civică, prin programul Active Citizens Fund – România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
- 7 august 2021 – Sesizare pentru combaterea ambroziei în cartierul Avantgarden Bartolomeu.
- 12 august 2021 – Asociația noastră a înaintat câteva propuneri pentru Regulamentul Bugetării Participative în Municipiul Brașov;
- 17 septembrie 2021 – Străzile Pelicanului și Egretei au intrat în legalitate. O solicitare avizată de comisia de circulație a Primăriei a fost cea a Maurer Imobiliare pentru „intrare în legalitate străzi existente, reparații străzi existente, amenajare platforme colectare deșeuri menajere și amenajare stație pentru transportul în comun – cartier Avantgarden” – Str. Egretei, Str. Lebedei, Str. Pelicanului – faza D.T.A.C.
- 30 octombrie 2021 – Petiție pentru îmbunătățirea semnalului GSM în rețeaua Orange și introducerea fibrei în cartierul Avantgarden semnată de 121 de persoane. Răspunsul Orange România a fost unul pozitiv, în sensul că se dorește îmbunătățirea calității serviciilor în cartier, s-au purtat discuții cu conducerea companiei, dar până în acest moment nu s-au luat măsuri concrete. Vom reveni cu o adresă în acest sens către Orange România până la sfârșitul anului 2022.
- 31 octombrie 2021 – PETIȚIE: ”Cerem interzicerea accesului utilajelor grele și camioanelor pe str. Agricultorilor în jurul Școlii 14.” Petiția a fost semnată de 114 persoane și s-a materializat parțial în primăvara anului 2022 când s-a sistematizat circulația în jurul școlii și, pe lângă amenajarea unor parcări laterale s-au pus și bumpere (”soldați morți”) la trecerea de pietoni de la intrarea în unitatea de învățământ.
- 2 noiembrie 2021 – Sesizare pe aplicația MyBrașov City ”Cerem redarea trotuarelor către pietoni pe Strada Lungă!” prin care solicitam eliberarea trotuarelor de pe partea stângă a str. Lungă (pe sensul de urcat spre Centrul Vechi), și montarea unor bolarzi pentru a împiedica parcarea (uneori și a câte două mașini în paralel). Traficul pietonal pe acest tronson devine imposibil, iar această solicitare a rămas și până astăzi fără vreun răspuns sau rezolvare.
- 10 noiembrie 2021 – Petiție ”Vrem poștaș în Avantgarden3 Bartolomeu” semnată de 89 de persoane, adresată Poștei Române, Filiala Brașov. Membrii asociației împreună cu conducerea Regionalei de Poștă Brașov au depus eforturi pentru identificarea unei locații propice desfășurării activității specifice Poștei, iar în vara anului 2022 s-a deschis oficiul poștal 3 din Str. Lebedei, bloc B3.
- 22 noiembrie 2021 – Propunere pentru modificarea Regulamentului de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar. Am solicitat modificarea și completarea H.C.L. nr. 395/2017, privind aprobarea Regulamentului privind activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov, să fie aplicată inclusiv parcărilor de tip proprietate personală”. Solicitarea nu a fost luată în calcul, motivându-se că nu există bază legală.
- 23 noiembrie 2021 – Adresă pentru instalarea unei oglinzi rutiere la intersecția Str. Lebedei cu Egretei. Adresa încă așteaptă să fie materializată.
- 14 decembrie 2021 – Adresă pentru reamenajare trotuare și montarea unor limitatoare de viteză la grădinița de pe Str. Fuiorului. Pe 31.12 am primit răspuns favorabil. Trotuarul a fost amenajat în primăvara anului 2022, limitatoare de viteză încă nu au fost montate, deși trecerea de pietoni din fața grădiniței se află în curbă.
- 22 decembrie 2021 – Sesizare pentru refacerea trecerii de nivel la calea ferată de pe Str. Institutului. Pe 30 decembrie s-a primit răspuns că se vor efectua lucrări în zonă odată ce timpul va permite. Strada Institutului a fost reasfaltată inclusiv pe acel sector în luna mai a anului 2022.
- 13 ianuarie 2022 – Asociația noastră participă la procesul de Bugetare Participativă cu trei proiecte:
- automat de bilete la stația RAT Pelicanului,
- Teatru de cartier,
- Loc de joacă pentru copii și agrement la zona de case lângă faza IV Avantgarden3.
Mulțumim celor care ne-au votat, dar din păcate nu am obținut suficiente voturi pentru a materializa vreun proiect.
- 19 februarie 2022 – Petiție ”Vrem parcare de reședință în Avantgarden3 Brașov” semnată de 382 de persoane până în prezent. Prin petiție se dorește construirea unei parcări de reședință cu abonament (a primăriei) cu o capacitate de 500-700 de locuri în cartierul Avantgarden. pe data de 31 octombrie 2022 am identificat și un teren proprietate a Municipiului Brașov în suprafață de 1.500mp lângă faza IV și am înaintat oficial petiția către Primărie cu numere de carte funciară identificate pentru teren.
- 26 februarie 2022 – Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden a demarat o strângere de ajutoare pentru Ucraina care era în primele zile de invazie rusească. Campania s-a desfășurat cu concursul Maurer Imobiliare și grupului de sprijin „Voluntari pentru refugiații din Ucraina”. Ajutoarele adunate în cartierul nostru au fost transmise către ISU Tulcea și trimise mai departe în Oblastul Odesa.
- 10 aprilie 2022 – Campanie de ecologizare Let’s Do It, Avantgarden! pe o vreme câinească.
- 16 aprilie 2022 – Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden a participat la campania națională de ecologizare ”Curățăm România”.
- 30 aprilie 2022 – Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden a participat la cea de-a doua ediție a campaniei ”Curățăm România” organizată de Departamentul de Mediu al Primăriei Municipiului Braşov.
- Pe 8 mai 2022 a avut loc o a doua ediție a campaniei Let’s Do It, Avantgarden! alături de elevii Școlii 14 corp B, de pe str. Agricultorilor.
- 22 iulie 2022 – Ședință cu locatarii din cartierul Avantgarden3 la care a fost invitată și firma de administrație a Maurer Imobiliare, dar care nu a onorat invitația. Am dezbătut veșnice probleme referitoare la pază, curățenie și camere de luat vederi.
- 15 iulie 2022 – Sărbătoream închiderea stației de asfalt FINCODRUM care nu mai avea niciun temei legal să funcționeze, având în vedere că pierduse un proces și nu se mai putea aplica nici Legea 55/2020. În octombrie aflam cu stupoare că pot să testeze utilajele și Garda de Mediu avea cunoștință de acest lucru.
- 20 august 2022 –Am elaborat un mic ghid de mutat la alt furnizor de energie electrică, problemă spinoasă care privește cartierul Avantgarden3, vezi începutul raportului.
- 1 octombrie 2022 – Asociația a marcat ”Ziua mersului pe jos” alături de elevii Școlii 14 de pe Agricultorilor, alături de părinți și profesori.
- 13 noiembrie 2022 – am emis punctul de vedere al Asociației Comunitare Bartolomeu Avantgarden cu privire la PUZ-ul West Garden de pe Str. Institutului.
- 24 noiembrie 2022 – Am solicitat Serviciului de Amenajare Spații Verzi să amplaseze coșuri de gunoi cu dispensere pentru patrupede și în cartierul Avantgarden. După ce dispenserele vor fi amplasate, vom demara și o campanie de conștientizare a importanței curățeniei în cartier, care implică și responsabilități pentru stăpânii de câini.
Vă mulțumim tuturor pentru că ați fost alături de noi!
Echipa Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden 🍀💚